Returnare produs (retragere din contract)

Dacă sunteți consumator și doriți să vă retrageți din contract, puteți face acest lucru online, folosind formularul de mai jos.

Vă rugăm să ne returnați produsul complet, nedeteriorat, pe cât posibil în ambalajul original și nefolosit. În caz contrar, clientul răspunde pentru diminuarea valorii produsului rezultată dintr-o manipulare care depășește ceea ce este necesar pentru determinarea caracteristicilor și a funcționării produsului.

 

Retrageți-vă din contract aici:

Pentru retragerea online din contract, introduceți mai jos numărul comenzii și adresa de e-mail folosită la plasarea comenzii. Apoi veți putea selecta, în detaliile comenzii, produsele care fac obiectul retragerii și veți putea trimite notificarea de retragere din contract.

Retragerea prin e-mail sau în scris

Vă puteți exercita dreptul de retragere și prin e-mail sau în scris. În acest scop, puteți folosi modelul de formular de retragere.

Puteți descărca formularul de aici: FORMULAR DE RETRAGERE (alternativ puteți folosi acest FORMULAR DE RETRAGERE PDF pe care îl puteți completa fără a mai folosi un editor pentru fișiere text (ex. Word), după ce completați câmpurile din acest document nu uitați să salvați fișierul cu modificările făcute de dvs., altfel ne veți trimite un formular necompletat! Pe smartphone Android puteți folosi Adobe Acrobat Reader sau Firefox pentru a completa formularul pdf, în Chrome nu poate fi completat. Pe iPhone/iOS puteți folosi Adobe Acrobat Reader pentru a completa formularul pdf, în Safari nu poate fi completat.).

Trimiteți la:

E-mail:  info@kniland.ro sau

Prin poștă:   Kniland s. r. o., Gogoľova 18, 851 01 Bratislava, Slovacia

Informații privind exercitarea dreptului de retragere al consumatorului

În calitate de consumator, aveți dreptul de a vă retrage din contract, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile. Perioada de retragere expiră după 14 zile de la data la care dumneavoastră sau o parte terță, alta decât transportatorul și indicată de dumneavoastră, intrați în posesia fizică a produselor. În cazul în care produsele comandate de consumator în cadrul aceleiași comenzi sunt livrate separat, perioada de retragere expiră după 14 zile de la data la care dumneavoastră sau o parte terță, alta decât transportatorul și indicată de dumneavoastră, intrați în posesia fizică a ultimului produs livrat.

Pentru a vă exercita dreptul de retragere, trebuie să ne informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract, utilizând o declarație neechivocă. Notificarea de retragere o puteți trimite completând formularul online de pe această pagină, prin e-mail sau prin scrisoare trimisă prin poștă la adresa:

E-mail: info@kniland.ro

Prin poștă: Kniland s. r. o., Gogoľova 18, 851 01 Bratislava, Slovacia

În acest scop, puteți folosi formularul online de retragere sau modelul de formular de retragere, pe care le găsiți pe această pagină. Pentru a respecta termenul-limită de retragere, este suficient să trimiteți comunicarea privind exercitarea dreptului de retragere înainte de expirarea perioadei de retragere.

Consecințele retragerii

În cazul în care vă retrageți din contract, vă vom rambursa plățile efectuate în legătură cu încheierea contractului, adică prețul de achiziție, inclusiv costurile de livrare a produselor către dumneavoastră. Această prevedere nu se aplică costurilor suplimentare determinate de faptul că ați ales o altă modalitate de livrare decât cea mai ieftină modalitate de livrare standard oferită de noi.

Rambursarea va fi efectuată fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care primim notificarea dumneavoastră de retragere din prezentul contract. Vom efectua rambursarea folosind aceeași modalitate de plată ca cea utilizată pentru plata inițială, cu excepția cazului în care v-ați exprimat în mod expres acordul pentru o altă modalitate de rambursare; în orice caz, nu veți suporta niciun comision ca urmare a acestei rambursări.

Contravaloarea produselor achiziționate vă va fi rambursată numai după ce produsele returnate ajung la adresa noastră sau după ce ne furnizați dovada că le-ați trimis înapoi, fiind valabilă data cea mai apropiată.

Vă rugăm să trimiteți produsele înapoi la adresa noastră în cel mult 14 zile de la data la care v-ați exercitat dreptul de retragere. Termenul este respectat dacă trimiteți produsele înapoi înainte de expirarea perioadei de 14 zile.

Costurile directe ale returnării produselor sunt suportate de cumpărător.

Cumpărătorul răspunde pentru orice diminuare a valorii produselor rezultată din manipularea acestora în alt mod decât cel necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor.

ADRESA LA CARE VOR FI RETURNATE BUNURILE:

Bunurile pot fi returnate la una din următoarele adrese:

1)

Packeta Romania SRL,

94460067 - Kniland.ro

Strada: Virginia Nr.4

Dragomirești-Deal, Ilfov 077096, CTPark A1 Km13, Romania

Expedierea retururilor la această adresă de retur poate fi efectuată doar prin intermediul următoarelor firme de transport: FAN Courier, Urgent Cargus, Sameday și Poșta Română – în cazul Poștei Române exclusiv prin serviciul „Prioripost”. Dacă expedierea este efectuată prin intermediul unui alt curier, NU va fi posibilă acceptarea sau procesarea returului. Adresa trebuie introdusă exact așa cum este menționat mai sus.

sau

2)

la adresa firmei noastre:

Kniland s. r. o.

Gogoľova 18


Bratislava, 851 01, Slovacia